Suporterii Băniei au prins din nou gustul fotbalului. După câțiva ani în care numărul spectatorilor a scăzut, fanii Științei revin în număr mare în tribunele arenei craiovene.
15.000 de suporteri la Craiova – Rapid, 18.000 la Craiova – Steaua. Acestea sunt recordurile turului de campionat pentru stadionul „Ion Oblemenco”. Acestea au fost depășite acum două etape, la Craiova – CFR, când au fost 20.000 de oameni, și creșterile nu se opresc aici. Derby-ul cu Dinamo, practic meciul anului pentru olteni, anunță o rețetă financiară de succes. Din cele aproape 23.000 de bilete puse în vânzare în urmă cu cinci zile, aseară mai erau doar câteva sute, și acelea la peluze. Oficialii Universității estimează că la partida de mâine vor asista peste 25.000 de spectatori, aici fiind incluși și abonații sau fanii oaspeților, care au alocate 1.200 de bilete.
„Urmează un meci foarte așteptat, un meci în care să sperăm că visul suporterilor Universității Craiova de a învinge din nou pe Dinamo, după o perioadă de șase ani, se va îndeplini. Se știe că la un meci cu Dinamo și într-o perioadă bună a echipei, stadionul este neîncăpător și publicul își duce echipa spre victorie. Miercuri jucăm cu casa închisă”, a declarat patronul Științei, Adrian Mititelu. 100 de mii de euro e suma estimată din vânzările de bilete la U Craiova – Dinamo
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER